100 de aleşi din judeţul Alba prezenţi la reuniunea naţională a Ligii Aleşilor Locali ai ACL

alesii locali

O impresionantă delegaţie de 100 de aleşi locali, membri ai ACL Alba, a participat la reuniunea naţională a Ligii Aleşilor Locali ai ACL – conduşi decei doi copreşedinţi: Mircea Hava şi Teodor Atanasiu.

Evenimentul a avut loc în Poiana Braşov în perioada 6 septembrie, reunind peste 1.500 de aleşi locali ai ACL din întreaga ţară.

Printre participanţi s-au numărat şi liderii naţionali ai ACL, Klaus Iohannis (candidatul ACL la alegerile prezidenşiale), Vasile Blaga (preşedintele PD-L, şeful de campanie al ACL pentru alegerile prezidenţiale) şi Cătălin Predoiu (cel care va deveni premier dacă Iohannis ajunge preşedinte al ţării).

Gazdele evenimentului au fost cei doi copreşedinţi ai ACL Braşov: liberalul Aristotel Căncescu (preşedintele Consiliului Judeţean Braşov) şi George Scripcaru (primarul municipiului Braşov, membru PDL).

Pe ordinea de zi s-au numărat: prezentarea rezoluţiei de politici publice a ACL (făcută de Cătălin Predoiu), discursurile copreşedinţilor ACL (Klaus Iohannis şi Vasile Blaga), discuţii şi intervenţii în plen ale primarilor prezenţi, prezentarea unei rezoluţii a aleşilor locali ai ACL (prezentare făcută de Ciprian Dobre, preşedintele PNL Mureş şi preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş.

Printre cei care au luat cuvântul în plen s-au numărat şi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, şi primarul oraşului Zlatna, Silviu Ponoran.

Conţinutul rezoluţiei, adoptată în unanimitate de cei peste 1.500 de aleşi ai ACL prezenţi la eveniment:

„Rezoluţia Ligii Aleşilor Locali ai Alianţei Creştin-Liberale, Braşov, 6 septembrie 2014

Având în vedere importanţa campaniei electorale şi a alegerilor prezidenţiale din 2014 pentru viitorul României, pentru parcursul său european şi consolidarea valorilor democratice, unificarea forţelor de dreapta din România şi susţinerea unui candidat unic, în persoana domnului Klaus Iohannis, profilul şi realizările lui Klaus Iohannis, un primar care a făcut din Sibiu un oraş cu adevărat european şi un candidat care poate duce România pe drumul cel bun, un drum al valenţelor occidentale şi al statului de drept, precum şi promovarea de către Guvernul Ponta, printr-o procedură profund nedemocratică, a unei ordonanţe de urgenţă care încurajează traseismul aleşilor locali, încercarea lui Victor Ponta şi a PSD de a pregăti un amplu mecanism de fraudare a alegerilor din noiembrie 2014, derapajele democratice, îndepărtarea de la statul de drept şi desconsiderarea votului românilor de care dau dovadă Victor Ponta şi acoliţii săi, riscul ca România să se întoarcă cu 10 ani în urmă, la practicile guvernării Năstase şi a PSD de a controla întreaga scenă politică şi fiecare aspect al vieţii românilor,

Liga Aleşilor Locali ACL adoptă prezenta

Rezoluţie:

1.Ne declarăm sprijinul hotărât şi necondiţionat faţă de candidatul ACL la alegerile prezidenţiale din 2014 – Klaus Iohannis. Vom face tot ce ne stă în putinţă, în limitele unei competiţii democratice, pentru a îl sprijini în campania electorală viitoare, iar Klaus Iohannis va fi viitorul preşedinte al României.

2.Credem cu tărie în proiectele şi viziunea lui Klaus Iohannis pentru România şi vom contribui în mod activ la implementarea măsurilor propuse de acesta şi în final, la schimbarea României în bine.

3.Ne respectăm alegătorii, ne respectăm angajamentele şi nu ne plac târguielile politice. La fel ca şi Klaus Iohannis în Sibiu, am venit în faţa alegătorilor cu mesaje şi proiecte concrete, iar acestea şi-au dovedit succesul. Toţi am candidat şi am câştigat cu un obiectiv clar: să facem lucruri bune pentru comunităţile noastre şi să schimbăm în bine viaţa românilor. Nu am candidat pentru a face jocurile politice ale Guvernului şi ale PSD, motiv pentru care dezavuăm încercarea acestora de a desconsidera voturile românilor şi de a racola, prin orice mijloace, aleşi locali de la toate forțele politice adversare.

4.Ne vom lupta ca aceste alegeri să fie corecte. Ne vom lupta ca alegerile să fie câştigate de Klaus Iohannis, candidatul care are cele mai bune proiecte pentru România şi nu de către candidatul care are cele mai multe pârghii în a controla alegerile. Observăm, foarte clar, motivele din spatele ordonanţei traseiştilor promovată de Guvernul Ponta. Vedem că, în spatele unor argumente perfide şi demagogice, în realitate stă un singur motiv ascuns – fraudarea alegerilor. Victor Ponta şi baronii PSD încearcă, prin controlul a cât mai mulţi primari şi consilieri locali, să îşi pună la punct mecanismul de fraudare.

5.Indiferent de şantajele şi constrângerile la care va apela Guvernul, vom rămâne loiali electoratului care ne-a ales, proiectelor pe care le-am susţinut şi candidatului nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta şi PSD trebuie să înţeleagă că atunci când suntem ameninţaţi cu lipsa de fonduri, atunci când suntem ameninţaţi cu faptul că nu ne vom putea duce la bun sfârşit proiectele de investiţii, în realitate cei ameninţaţi cu adevărat sunt românii. Victor Ponta şi baronii PSD trebuie să înţeleagă că nu pe noi ne şantajează, ci îşi şantajează propriul popor.

6.Avem încredere în electoratul român, avem încredere în Alianţa Creştin-Liberală şi în candidatul nostru, Klaus Iohannis. Victor Ponta trebuie să ştie că, în această toamnă, indiferent ce va face, tentaculele caracatiţei PSD se vor opri la intrarea în localităţile noastre.”

Biroul de Presă al ACL Alba”.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

fifteen − 13 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

100 de aleşi din judeţul Alba prezenţi la reuniunea naţională a Ligii Aleşilor Locali ai ACL

alesii locali

By

backtotop