Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere organizată de poliţiştii din Aiud

Bachus

Luni, poliţiştii rutieri din Aiud, au organizat, pe DN 1, pe segmentul Gârbova de Jos – Aiud – limită cu judeţul Cluj, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate nerespectării de către conducătorii auto a regulilor privind depășirea.
Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au depistat şi sancţionat contravenţional 21 de conducători auto care au încălcat prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cinci dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru depășire neregulamentară. Complementar sancţiunii contravenţionale, celor 5 conducători auto care au pus în pericol siguranţa traficului rutier angajându-se în depășiri neregulamentare, le-a fost suspendate permisele de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.
Valoare totală a amenzilor aplicate a fost de 3.600 de lei.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte tuturor conducătorilor auto că depăşirea neregulamentară, alături de viteze excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, reprezintă principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave în ţara noastră şi le recomandă să conducă prudent şi să respecte toate normele rutiere.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

1 × two =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Acţiune de prevenire a accidentelor rutiere organizată de poliţiştii din Aiud

Bachus

By

backtotop