Aproape 3 milioane de euro pentru tinerii care vor să îşi deschidă afaceri la sat

agricultura

Statul dă 3 milioane euro pentru tinerii din mediul rural care vor să devină antreprenori. Un proiect cu un buget de aproape trei milioane de euro a fost lansat marţi pentru sprijinirea tinerilor  care vor să facă afaceri la sat, potrivit Agerpres.

,,Avem ambiţia ca peste maxim trei ani, cinci dintre afacerile acestor tineri, cele mai importante, să devină afaceri la cheie. Vrem să întindem o plasă peste România şi să îi pescuim pe tinerii de perspectivă, să ajutăm prin cursuri de antreprenoriat. Ei vor fi pregătiţi în special pentru vânzarea produselor, pentru accesarea de fonduri şi pentru asociere, pentru că asocierea este viitorul în toate domeniile, dar mai ales în agricultură. În afară de cei cinci, avem posibilitatea să premiem încă 10 afaceri mai mici, ferme de familie. Vom avea conferinţe în fiecare judeţ pentru diseminarea informaţiilor legate de proiect şi vom selecta tinerii cu potenţial antreprenorial din mediul rural’, a declarat Ginu Costel Toma, preşedintele Federaţiei Agricultorilor Fermierul la lansarea proiectului ‘Îndrăzneşte! Fii antreprenor!’.

Proiectul a fost lansat de Transparency Internaţional România, împreună cu Federaţia Agricultorilor Fermierul şi Sindicatul Ţăranilor şi Proprietarilor Români, iar iniţiativa este cofinanţată din Fondul Social European /FSE/, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 /POS DRU/.

,,Vrem să avem cam 15 tineri antreprenori din fiecare judeţ. Ca studii este necesar minim liceul. Există însă foarte mulţi tineri cu studii superioare care s-au întors în mediul rural. În acest program avem cursuri complexe, avem şi cursuri de antreprenoriat, avem şi cursuri mai lungi de calificare, de lucrător comercial şi agent de pază şi ordine, pentru că în mediul rural există cerere mare pentru aceste meserii şi tinerii se pot angaja imediat. Pentru cursurile de antreprenoriat, cei 15 tineri selectaţi din fiecare judeţ vor participa la concursul de idei inovative de antreprenoriat’, a mai precizat Ginu Costel Toma.

Proiectul se desfăşoară în perioada aprilie 2014 – noiembrie 2015, iar în luna august tinerii antreprenori îşi vor depune proiectele de afaceri care vor intre în concursul naţional ,,Idei inovative antreprenoriale’. Concursul oferă premii substanţiale, în valoare de 60.000 lei pentru locul I, 40.000 lei pentru locul II, 20.000 lei pentru locul III şi două menţiuni a câte 10.000 lei. Câştigătorii vor beneficia de sprijinul Federaţiei Agricultorilor Fermierul pentru elaborarea şi implementarea proiectelor şi pentru identificarea surselor financiare necesare cofinanţării proiectelor.

,,Avem deja investitori din străinătate care vor să investească în aceste proiecte ale tinerilor din mediul rural. Odată afacerea demarată ea va fi susţinută financiar de aceştia. Olandezii, de exemplu, vor să investească în afaceri cu hribi şi mănătârci, acum toată lumea îşi face crescătorii de ciuperci champignons, dar cererea mare este pentru alte tipuri. La fel, am avut discuţii şi cu oameni de afaceri indieni care vor ciuperci deosebite şi cantităţi mari, mii de tone. Vor putea să îşi mărească, astfel, asistaţi de noi, afacerea până vor ajunge la exploataţii de câteva milioane de euro, este ambiţia noastră’, a spus Costel Toma.

Programul face parte din Axa prioritară 5 ‘Promovarea măsurilor active de ocupare’, Domeniul major de intervenţie 5.2. ‘Promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă’.

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

5 × 2 =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Aproape 3 milioane de euro pentru tinerii care vor să îşi deschidă afaceri la sat

agricultura

By

backtotop