PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD: Anunţ fonduri nerambursabile 2015

aiud

aiud
În conformitate cu prevederile:
– Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
– Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Aiud, nr. 221/17.10.2011 prin care s-a aprobat Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Aiud alocate pentru activităţi nonprofit de interes local;
– Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Aiud nr. 27/25.02.2015, privind aprobarea programului pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2015;

Municipiul Aiud, în calitate de autoritate finanţatoare care acţionează la nivel local, atribuie contracte de finanţare în vederea organizării şi desfăşurării unor programe şi proiecte de interes general, în domeniile activităţi sportive, culte religioase şi programe culturale, în anul 2015. Fondurile din care se finanţează aceste programe şi proiecte sunt prevăzute în anexa nr. 1 la HCL Aiud nr. 27/25.02.2015 cuprinzând programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2015. În acest program este menţionată o singură sesiune de selecţie, pentru anul în curs.

Categorii de activităţi din domeniul activități sportive pentru care se acordă finanţarea nerambursabilă: promovarea şi susţinerea sportului de performanţă; dezvoltarea activităţii sportive pe plan local, naţional sau internaţional; asigurarea reprezentării pe plan local, naţional sau internaţional (ex. organizarea de manifestări sportive, antrenamente, concursuri, întreceri sportive, gale de premiere etc);

Categorii de activităţi din domeniul culte religioase pentru care se acordă finanţarea nerambursabilă: construirea şi reabilitarea locaşelor de cult; întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult; conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor; activităţi de asistenţă socială susţinute de acestea.

Categorii de activităţi din domeniul programe culturale pentru care se acordă finanţarea nerambursabilă: organizarea de concerte, festivaluri, tabere de creaţie şi alte manifestări culturale pe plan local, naţional sau internaţional; organizarea de simpozioane, dezbateri şi întâlniri cu personalităţi ştiinţifice şi culturale etc.
Perioada în care se pot depune propunerile de programe şi proiecte pentru activităţi nonprofit de interes local în domeniile activităţi sportive, culte religioase şi programe culturale este: 20.04.2015 – 22.05.2015.

Perioada în care vor fi evaluate și selectate proiectele este: 25.05.2015-26.06.2015.
Municipiul Aiud va exclude de la procedura de atribuire a contractului de finanţare nerambursabilă solicitanţii care se află în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 21 alin.(1) din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general sau la art. 31 din Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local al municipiului Aiud alocate pentru activităţi nonprofit de interes local. Suma solicitată pentru un program sau proiect nu poate fi mai mică de 1.000 lei şi mai mare de 80.000 lei. Pentru acelaşi domeniu, orice aplicant eligibil poate depune un singur program sau proiect în decursul unui an.

Criteriile de atribuire ce vor face posibilă evaluarea şi selecţia propunerilor de programe şi proiecte şi atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă sunt următoarele: Criterii generale: 1. programele şi proiectele sunt de interes public local; 2. este dovedită capacitatea organizatorică şi funcţională a beneficiarului finanţării prin: experienţa în domeniul administrării altor proiecte similare, căile şi modalităţile de identificare a beneficiarilor proiectului (cetăţeni. Comunitate), capacitatea resurselor umane de a asigura desfăşurarea programului sau proiectului, experienţa în colaborarea şi parteneriatul cu autorităţile publice; 3. relevanţa proiectului propus prin raportare la obiectivele programului; 4. relevanţa proiectului propus pentru nevoia identificată la nivel local; 5. gradul de implicare şi conlucrare între organizaţii; 6. claritate şi realism în alcătuirea planului de acţiune; 7. claritatea, relevanţa şi corelarea bugetului cu activităţile propuse; 8. dimensiunea impactului prevăzut. Criterii specifice: a. capacitate de realizare (20%); b. consistenţă tehnică (15%); c. participarea părţilor (15%); d. soliditate financiară (15%); e. rezultate aşteptate (10%); f. durabilitatea programului sau proiectului (25%).
Se califică pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile acele programe/proiecte care ating o pondere de minim 70% din criteriile enunţate. În funcţie de fondurile destinate finanţărilor nerambursabile, programele/proiectele calificate pot beneficia de finanţări nerambursabile, în ordinea punctajului obţinut. În urma acestor proceduri, din programele/proiectele calificate vor fi selectate cele câştigătoare. Documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea propunerilor de programe şi proiecte pentru finanţări nerambursabile în domeniile activităţi sportive, culte religioase şi programe culturale poate fi accesată pe site-ul Municipiului Aiud www.aiud.ro, pe prima pagină, la rubrica, „Acces fonduri”.

Documentaţia de solicitare a finanţării se va depune într-un singur exemplar (original), în dosar de încopciat, pe care va fi specificat numele aplicantului, numărul de file conţinut (fiecare pagină a dosarului va fi numerotată), precum şi în format electronic (pe suport magnetic) la registratura Primăriei municipiului Aiud, din strada Cuza Vodă, nr. 1. Documentaţia va fi întocmită în limba română.

Anunţul privind programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2015 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 68 /09.04.2015.

Birou Comunicare şi Relaţii Publice

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

3 × three =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD: Anunţ fonduri nerambursabile 2015

aiud

By

backtotop