Tânără din Roșia Montană: “Avem nevoie de locuri de muncă la noi acasă! “Salvatorii” care organizează festivaluri cu beții pleacă după câteva zile și noi rămânem cu sărăcia de aici!”

Rosienii vor minerit_FanFest 2011

Rosienii vor minerit_FanFest 2011Alina Gomboș se numără printre roșienii afectați de pierderea locurilor de muncă de la Roșia Montană. Odată cu reducerea activității companiei miniere, Alina și-a pierdut locul de muncă, familia sa fiind nevoită, câteva luni, să se descurce doar cu salariul soțului ei. Acum se bucură că a reușit să găsească un contract la cules de afine, dar în Germania, pentru că aici nu se poate trăi decent din cules fructe de pădure.
Alina s-a căsătorit acum șase ani. Ea și soțul ei sperau să poată să-și facă un viitor împreună. Dar soarta a vrut altceva, pentru că au ajuns fiecare prin alte părți, în căutarea unui trai mai bun. Din martie, ea a fost concediată de la compania minieră, care a făcut disponibilizări masive pentru că nu a pornit proiectul minier, iar recent a găsit o slujbă sezonieră, în Germania, la cules de afine. “Nu asta mi-am dorit, să ajung pe o plantație! Soțul meu vine acasă odată la doua-trei luni, pentru că și el e plecat. Suntem norocoşi, deorece majoritatea colegilor mei care au fost disponibilizaţi au fost singurii din familie care lucrau. Acele familii şi-au pierdut întreg venitul din care trăiau ei şi copiii. Dar nici pentru noi ca tineri căsătoriţi nu este uşor. Ce viaţă este să te vezi aşa rar, să nu poţi face un copil, să ai o familie de la distanţă? Ne-am dorit să pornească proiectul minier, să putem lucra la companie, să avem un trai decent la noi acasă, unul lângă celălalt”.
Alina nu își ascunde dezamăgirea că oamenii politici de la care aștepta o decizie tranșantă în favoarea mineritului i-au dus cu vorba. “Pe la Roşia au fost miniştri, parlamentari, au văzut situaţia din zonă, au discutat cu noi, ne-au asigurat de sprijinul lor. Se pare că nu le-a păsat de oamenii de aici. Suntem buni doar în campaniile electorale. Din cauza indeciziei lor am rămas fără locuri de muncă”.
Întrebată de ce e atât de important mineritul pentru ea, Alina spune că familia ei s-a susținut mereu din minerit, tatăl fiind miner. E un caz obișnuit la Roșia Montană, unde aproape fiecare familie are pensionari din minerit. Deși ar fi vrut să rămână alături de familia ei, a trebuit totuși să plece, pentru că la Roșia nu a mai găsit nimic de lucru. E revoltată că opozanții, cei care protestează împotriva mineritului, nu fac nimic pentru comunitate, nu vin cu nicio propunere, cu nicio soluție. “Nimeni nu a venit să ne ajute cu nimic. Opoziţia sunt aceeaşi “actori” care apar peste tot în chip de salvatori ai Roşiei Montane şi ai oamenilor de aici. Ei ne-au lăsat fără locuri de muncă. Salvarea lor constă în seminarii, festivaluri cu beţii, câteva zile, după care pleacă şi noi rămânem cu sărăcia de aici. Practic, ne sfidează la noi acasă. Nu le pasă de noi. Şi-au făcut o meserie din a protesta. Au arătat clar acest lucru. Să se ducă acum la familiile rămase fără venit, să le spună copiilor de ce părinţii nu le mai pot asigura un trai decent, de ce nu îi mai pot trimite la şcoală. Protestele lor nu au adus nimic bun pentru oamenii de aici şi pentru zonă.”
sursa: http://www.ziarulapulum.ro/

Comentarii

Comentarii

Comentarii

Adauga comentariul tau

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

sixteen − seven =

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Tânără din Roșia Montană: “Avem nevoie de locuri de muncă la noi acasă! “Salvatorii” care organizează festivaluri cu beții pleacă după câteva zile și noi rămânem cu sărăcia de aici!”

Rosienii vor minerit_FanFest 2011

By

backtotop