Anunț umanitar – O familie greu încercată are nevoie de sprijin


O familie din Zlatna are nevoie de sprijinul nostru pentru a depăși un moment dificil. Cei doi soți, împreună cu fiica lor, în vârstă de 15 ani, au scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident auto, pentru ca 2 zile mai târziu să se trezească cu locuința mistuită de flăcări. Soții Trifan au o situație financiară modestă, soția fiind imobilizată în scaun rulant, diagnosticată de mai bine de 15 ani, cu scleroză multiplă, iar soțul, în incapacitate de muncă, după două operații la coloana vertebrală.

La
sfîrșitul lunii trecute, cei trei membri ai familiei Trifan se
deplasau către Câmpeni, iar în apropierea localității Feneș,
s-au rasturnat în afara părții carosabile, fiind nevoie de
intervenția echipelor de descarcerare pentru scoaterea lor din
interiorul mașinii. Din fericire, niciunul din ei nu a avut nevoie
de spitalizare, rămânând doar cu trauma psihică a evenimentului
rutier.

Aceștia
s-au întors acasă, pentru ca după nici două zile, să fie treziți
în miezul nopții, de flăcările care au cuprins tot podul casei
lor. Toți cei aflați în locuință au scăpat teferi, însă
pagubele produse de incendiu sunt însemnate.

Soții
Trifan au fost ajutați până acum de către cunoștințe pentru a
face unele reparații, însă au nevoie în continuare de bani pentru
a face casa din nou locuibilă.

Astfel, toți cei care doresc să le vină în ajutor, pot face donații în lei, în contul RO22RNCB001305149920001, deschis pe numele Trifan Simona Ioana. De asemenea, donațiile pot consta și în obiecte de mobilier, atât de utile în astfel de situații. Pentru asta, puteți contacta Asociația SM Speromax Alba, la numărul de telefon 0358/103.535, sau la sediul din Alba Iulia, str. Gladiolelor, nr. 3A, dar și familia Trifan, la numărul de telefon 0757.242.989.

Post-ul Anunț umanitar – O familie greu încercată are nevoie de sprijin apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii